Concursul Internațional Play Energy
ediția 2015

Epopeea luminii
Şcoala Gimnazială Alexandru Ciucurencu - Tulcea

simbolistica 3.png

Argument
De la mitul lui Prometeu la atotputernicul Zeu autohton al electricității, Vidraru, acesta ilustrând nu numai tehnicile şi utilizările flacării îmblânzite, ci şi valoarea sa simbolică, pentru că este adesea perceput ca o punte între om şi divinitate, între material şi spiritual....vom parcurge câteva file de istorie alături de prietenii Sorinei. Vă invităm să fiți alături de noi într-o călătorie virtuală în istoria luminii !


Să deschidem deopotrivă uşa curiozităţii spre o reflectie mai profundă asupra impactului social al luminii care ne permite continuarea activităţilor… la căderea nopţii.

prometeu.jpg
poza de interfata.jpg
Obiectiv:
2015 - Anul internațional al luminii!
2015 - Anul european al dezvoltării!Deviza noastră este:„Lumea noastră, demnitatea noastră, viitorul nostru sunt dependente de lumină“
Ne-am propus să participăm la Concursul Internaţional Play energy în acest an aniversar pentru a argumenta importanţa luminii în istoria civilizaţiei, fie că este vorba de domeniul sănătăţii, al comunicaţiilor, economiei, mediul înconjurător sau social.

Zana electricitate -hidrocentrala Vidraru.jpg


Materiale realizate:
Pagina wiki - http://fiveforlights.wikispaces.com
Broșura Epopeea luminii


https://www.dropbox.com/s/6ukib8aq1ava9xy/O%20calatorie%20in%20lumea%20energiei.wmv?dl=0

Echipa de proiect:Andreea Sorina SicrieruGabriel UdreaCristian FeodorofIoana VucasoviciAndrei Lefter

Coordonator,
prof.dr. Valentina Stupineanu


n1.JPG

n2.JPG


n3.JPG
n4.JPG
n5.JPG


n6.JPG


n7.JPG
n8.JPG
n9.JPG
n10.JPG
n11.JPG
n12.JPG


Andreea Sorina Sicrieru - membru al echipei de proiect



DSC01056.JPG

Nici n-o să vă vină să credeţi cât de important este acest proiect pentru mine şi ce istorie a avut până a devenit realitate...Când am auzit de Concursul Play Energy, mi-am dorit enorm să fac parte din echipă. Şcoala noastră este la prima participare şi am dorit să fiu deschizător de drumuri!!! La preselecţie nu am fost aleasă...eram dezamăgită! Colegii mei au început să lucreze, dar ceva nu mergea.Parcă nimic nu se lega; una din colege a renunţat, aşa că am intrat în echipa mea cea dragă.De cum am intrat ne-a venit o idee, de fapt colegilor mei le-a venit această idee. Iată cu s-au petrecut evenimentele; o adevărată epopee:Ştiind că eu doream mult să particip la acest concurs, au decis să fiu eu personajul principal al istoriei luminii; nu este o întâmlare, căci pe mine mă cheamă şi Sorina. Până şi numele meu era predestinat să intre în această aventură fascinantă în istoria luminii! Dacă până mai ieri, colegii îmi spuneau Andreea (primul meu prenume), când am intrat în echipa de proiect am devenit pur şi simplu: SORINA!
O epopee a fost intrarea mea în această minunată echipă, o epopee este şi numele proiectului nostru!Sper să vă aducem cu drag lumina în sufletul vostru!Acum ... la drum! Să pornim în incursiunea noastră în istoria luminii. Eu voi pătrunde cu sfială în lumea legendelor. Veniţi alături de mine! Ne regăsim şi în broşura Epopeea luminii!

https://www.dropbox.com/s/hrewa4j2sgscc5w/mitologie-Sorina%20corect.doc?dl=0

prometeu1.jpg
https://www.dropbox.com/s/obm1gc49cjdcj1f/MoviEpopea%20luminii.wmv?dl=0

A fost odată ca niciodată, pe vremea când Prometeu descoperea Olimpul, o trestie ciudată şi însingurată. De multă vreme aştepta să fie descoperită!...

Când îndrăzneţul Prometeu s-a încumetat să urce în carul Soarelui pentru a lua o scânteie incandescentă, am apărut eu, Sorina, ca printr-o magie, lângă trestia uitată de lume. Bănuiţi, oare, unde a ascuns Prometeu bulgărele de lumină smuls din trupul soarelui? Chiar în trupul fraged al singuraticei trestii! Am înţeles că trebuie să-l ajut pe Prometeu să dăruiască lumina oamenilor! Cum fascinația mea pentru lumină este cunoscută și deloc întâmplătoare, am hotărât să-mi urmez visul, să-l ajut pe Prometeu! Am aprins o făclie şi m-am apropiat sfioasă de el.
Ne-am înţeles de prima dată din priviri şi am devenit mesagerul lui Prometeu. Ştia el ce îl aşteaptă.......căci mare supărare îi pricinuise lui Zeus! Cu un aliat ca mine, nici măritul Zeus, nu putea să răpească bucuria oamenilor de a folosi focul!
Intrigat de curajul lui Prometeu, Zeus trimis-o pe Pandora să-l pedepsescă.
În zadar l-am prevenit pe Prometeu să nu se îndrăgostească de Pandora! El nu m-a ascultat! Uff...chiar şi eroii legendelor mai greşesc când se îndrăgostesc! Noroc că ştiam legenda lui Prometeu şi m-am încumetat să salvez situaţia.
Când m-am hotărât să ajung la Zeus, Hefasitos m-a oprit cu brutalitate. Nu ştia că eu sunt o fată curajoasă şi perseverentă! Am alergat până în vârful muntelui Caucaz să-l eliberez pe Prometeu din lanţuri; m-am luptat cu vulturii ce se înfruptau din ficatul lui Prometeu! Nu am reuşit, din păcate............

sorina 1.jpg
a1.JPG
Atunci, mi-a venit o idee (doar citisem legenda): l-am chemat în ajutor pe Heracle. Puternicul zeu a ucis vulturul şi l-a eliberat pe prietenul meu, pe Prometeu!

Bucuros şi eliberat de lanţurile grele, Prometeu m-a condus la o întânire cu zeii luminii. Era cel mai frumos gest de recunoştinţă! Câţi dintre noi suntem astăzi, oare, recunoscători?
sorina 2.jpg


Mare mi-a fost bucuria la întâlnirea cu Helios, zeul Soarelui şi al luminii. Când i-am spus numele meu, Helios m-a numit fiica luminii!
Helios mi-a destăinui calea spre cunoaştere:,,Prin lumină descoperi tot ce este ascuns.’’Helios mi-a dăruit o monedă de aur care să-mi amintească de momentul întâlnirii şi m-a îndrumat spre calea cunoașterii; la o răscruce de drumuri şi orizonturi s-a oprit.
helios zeul luminii la greci.jpg
Aici ne-am despărţit.

Mare mi-a fost mirarea când soarele a despicat cu suliţe de lumină cerul!!! A apărut atunci neînfricatul şi strălucitorul Apollo...zeul artelor şi al luminii artelor, protector al poeziei și al muzicii, conducătorul corului muzelor, personificare a Soarelui. Era numit și Phoebus-Apollo. Apollo mi-a făcut loc el în carul lui tras de fantasticii cai şi m-a purtat peste mări şi zări până în ţinuturile nordice. Aici mi l-a prezentat pe fratele lui, Baldur.
Baldur zeu.jpg

Baldur (scris și Balder sau Baldr) este în mitologia nordică zeul luminii, al bucuriei, al purității, al frumuseții și al inocenței. Iubit atât de zei cât și de oameni, a fost considerat cel mai bun din panteonul germano-scandinav. Cu toate că avea o putere mică, era inteligent, prietenos și elocvent. Fiu, al lui Odin și al lui Frigg, Baldur a avut-o ca soție pe Nanna, fiica lui Nep, având cu ea un fiu: pe Forseti, zeul justiției.
frigg-freyja-granger.jpg

Datorită măreției și frumuseții lui, toate forțele naturii au hotărât să nu îl rănească, în afară de vâsc. Diabolicul zeu Loki s-a folosit de această slăbiciune. Manipulându-l pe fratele zeului, Hod, care era orb, el l-a omorât pe Baldur.
Eram cucerită de ceea ce descopeream în lumea legendelor. L-am rugat pe Apollo să mă călăuzească spre ţinuturile persane de pentru a-l cunoaşte pe Mithra. În mitologia persană, Mithra este zeul luminii, numele lui însemnând "Soarele nebiruit". Este conducătorul grupului de zei Yazatas. Considerat uneori ca fiu al lui Ahura Mazda, el luptă contra forțelor răului conduse de Angra Maynu. De asemenea, Mithra este un zeu al sincerității și al loialității.
mithra_2.jpg
Întâlnirea mea cu măritul Mitras a fost emoţionantă. Când a înţeles că vin din România şi sunt interesată de zeii luminii, mi-a spus:

,,Sorina, o descoperire arheologică importantă,a fost făcută în urma săpăturilor arheologice din zona Cetății Alba Carolina, compusă din 21 de cercetători din SUA, Canada, Ungaria şi România.
Este vorba despre un templu dedicat mie, zeului Mithras, zeul luminii, al sincerităţii şi al loialităţii în mitologia persană şi romană. Acest edificiu datează potrivit specialiștilor din secolul al II-lea d.Hr. Săpăturile care au început încă din 2013 au fost finanțate de Universitatea Princeton din SUA. Ultimele cercetări arheologice realizate la latura de sud a templului, au scos la lumină și o locuinţă din epoca medievală, datată în sec. XII – XIII.’’
templu Mitras.jpg

”Este prima activitate de cercetare a unui sit reprezentând templul zeului Mithras din vechea provincie Dacia şi una din primele cercetări ale unui asemenea templu din lumea romană. Cu această ocazie, am obţinut informaţii foarte importante despre viaţa economică şi socială a oraşului şi a regiunii, din perioada romană şi medievală”, mi-a explicat cercetătorul american, Matthew Mccarthy.https://www.dropbox.com/s/obm1gc49cjdcj1f/MoviEpopea%20luminii.wmv?dl=0
1.JPG

a2.JPG

Cristian Feodorof - membru al echipei de proiect

DSC01055.JPG
M-am documentat pentru această călătorie în virtuală în istoria luminii. Iată ce date am descoperit pentru perioada preistorică. Eu o voi însoţi pe Sorina în această perioadă. În broşura Epopeea luminii o să descoperiţi contribuţia mea. Până atunci vă invit să citiţi creaţia mea aici, pe pagina wiki a echipei noastre.

https://www.dropbox.com/s/wpjym0flwfydj4d/preistorie%20-%20Cristi%20Feodorof.doc?dl=0


Epopeea energiei

Sorina, „fiica Soarelui”, așa cum ȋi place ei să se numească, este o o fată plină de viață, mereu ȋncântată să audă povești despre foc. Ea consideră focul un adevărat mister.Nu întâmplător, mi-a propus să aflăm cât mai multe despre foc: de unde vine, cine l-a creat, cum poate fi controlat etc.Eu, Cristi, sunt colegul ei, și o voi însoți în călătoria cunoaşterii.
Ȋntotdeauna am fost de părere că, fie că a luminat primele aşezări umane sau a mistuit oraşe şi civilizaţii, focul rămâne o forţă neutră în esenţă, fiind venerat de toți. Dealtfel, focul este unul dintre cele cele cinci elemente de bază ale naturii și este convinsă că este cel mai important factor care a influenţat evoluţia societăţii umane, din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre. El este dătător de căldură, energie, lumină, dar poate fi și un adevărat pericol, care poate pârjoli ȋntr-o clipă totul ȋn jur, dacă nu este stăpânit cu bune intenții.
a9.JPG

Singurii care pot aduce echilibru și valoare elementelor naturii sunt oamenii.Ei pot influența, prin deciziile lor, utilizarea focului ȋn scopuri pașnice, constructive sau pentru a distruge mediul ȋnconjurător.
Sorinei ȋi place foarte mult să citească povestirile mitologice ȋn care focul este elementul central. Așa a aflat împreună că focul este un element primordial, dătător de energie, așa cum este și apa, cu care se află ȋntr-o permanentă opoziție. El este un element schimbător, care poate fi ȋntâlnit ȋn trei situații diferite:
1.Focul sacru (focul purificator), a cărui flacără este de origine divină, un simbol al puterii zeilor. Ȋn temple ardeau torțe sau lămpi cu ulei, cu ajutorul cărora se celebra cultul zeilor.
Sorina mi-a povestit într-o zi că, ȋn Grecia antică se țineau Jocurile Olimpice, ȋnchinate zeilor, iar flacăra olimpică avea o semnificație deosebită și nu se stingea niciodată. Acest obicei s-a păstrat până ȋn zilele noastre: focul aprins la ȋnceputul Jocurilor Olimpice este menținut aprins pe toată durata lor. Grecii antici organizau și curse cu torțe aprinse din focul sacru al Jocurilor, ȋnchinate zeiței Atena, protectoarea orașului care ȋi poartă numele.
2. Ştiaţi că Focul uman (al meșteșugurilor) este acel foc pe care omul ȋl cunoaște și-l stăpânește, cu care este prieten, ajutându-l să-și desăvârșească meșteșugul?Sorina ne povesteşte:
,,Legenda grecească spune că titanul Prometeu, fiul lui Iapetus și al Clymenei, a furat de la zei focul, dăruindu-l oamenilor, sfidându-l ȋn acest fel pe Zeus. Drept pedeapsă, a fost ȋnlățuit de o stâncă pe muntele Kazbek (munții Caucaz), iar un vultur uriaș, o pasăre monstruoasă zămislită de Typhon și de Echidna, îi devora zilnic ficatul, care peste noapte se regenera.
Astfel, titanul era supus unui chin veșnic și reușește să scape cu ajutorul lui Hercule, care a ucis vulturul cu una din săgețile sale otrăvite.’’
3.I-am răspuns de-ndată Sorinei:,,Dar tu, draga mea colegă, ai aflat de focul demonic?
Focul demonic (focul mistuitor) reprezintă puterea de distrugere a focului, indicându-l ca pe un element malefic al naturii. Focul cu această proprietate ȋși are locul ȋn infern (ȋn lumea morților).’’
Ne-am bucurat de cele aflate şi am pornit pe drumul mitologiei româneşti.Ȋn mitologia străveche românească, focul avea o dimensiune sacră, legat de multe credinţe care sunt numite superstiţii ȋn ziua de azi. Rolul cel mai important al focului era considerat ca fiind acela de menținere a armoniei ȋn cămine și ȋn așezările omenești, ȋn general.
Sorina află cu bucurie că neamul românesc a acordat o mare grijă focului, chiar dacă unele obiceiuri sau credințe i se păreau depășite, poate chiar ușor caraghioase.
Astfel, ea află că, potrivit credinței românești, dacă dai foc din casă după apusul soarelui, lupii ȋți vor mânca vitele, iar dacă ţiuie focul din sobă, este semn că eşti vorbit de rău, când sar scântei din foc este semn că vin oaspeţi în casă, când dai foc cuiva în ziua de luni, vine uliul şi răpeşte găinile. Și câte și mai câte alte obiceiuri, care o făceau să zâmbească atunci când se gândea la ele.Nici eu nu eram pasiv, mă fascina ceea ce descopeream!Sunteţi curioşi să aflaţi misterele descifrate de Sorina şi de mine?
Focul, ca imagine a unei stihii purificatoare şi izvor de viaţă, apare ȋn credința românească sub forma așa-numitului „Foc viu”, care se aprinde în mod ritual la cele mai importante ceremonii religioase, sărbători calendaristice şi câmpeneşti.
Sorina mi-a amintit că citise undeva că s-au găsit dovezi privind folosirea focului, pentru prima dată, ȋn perioada de final a Paleoliticului; în acest sens dovezile găsite provin din situl de la Gesher Benot Ya’agov (pe teritoriul Israelului de azi), unde s-au descoperit urme de lemn şi seminţe arse într-o locuinţă umană veche de circa 790.000 ani.
La fel de mult a fascinat-o, dar a și intrigat-o la fel de mult pe Sorina, focul sacru care se aprinde ȋn fiecare an ȋn Sâmbăta Mare (ziua de dinaintea Paștelui ortodox) la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, printr-o minune divină rămasă fără explicație științifică până ȋn ziua de azi.
Pentru a afla mai multe despre foc și geneza acestuia, Sorina ȋși dori foarte mult să călătorească departe-departe ȋn timp, să vadă locurile ȋn care acesta a apărut și felul ȋn care a evoluat; voia să admire culoarea flăcărilor, să-l asculte și să-l ocrotească, dacă va fi nevoie.Şi cum eu eram dispus să o însoţesc ne-am întors în preistorie!.......
Fie că a luminat primele aşezări umane sau a incendiat oraşe şi civilizaţii, focul a rămas o forţă neutră în esenţă, dar care ne reaminteşte că noi, oamenii, prin deciziile şi faptele noastre, suntem cei care dăm echilibru şi valoare elementelor naturii înconjurătoare. Mai mult decât atât, focul ascunde îndărătul flăcărilor sale taine şi semnificaţii surprinzătoare. Focul are în ultimă instanţă chiar o dimensiune sacră, iar acest aspect este prezent înclusiv în mitologia străveche românească, unde acest element primordial ocupă un loc surprinzător.
Descoperirea focului, mai bine spus folosirea controlată a focului conform nevoilor existenţiale, a fost fără doar şi poate una dintre cele mai importante etape din zorii civilizaţiei umane.
Focul a fost fără doar şi poate unul dintre elementele primordiale încă de la apariţia Universului, cu toate acestea prima dovadă ştiinţifică a existenţei focului pe Terra datează de la mijlocul perioadei Ordovicianului, adică de acum circa 470 milioane ani.

PreistorieS1.JPG

Călătorind prin tunelului timpului, Sorina, fata cu părul galben-roșcat precum flăcările mistuitoare ale focului, ajunse ȋn trecut, hăt-departe, chiar ȋn vremea precambriană. Era curioasă să vadă cu ochii ei cum a apărut focul pe Pământ și cum arăta el la ȋnceputul - ȋnceputurilor… .
M-a chemat să-i fiu alături, dar vuietul vântului i-a acoperit glasul.Distanţa dintre noi creştea din ce în ce mai mult.
Dintr-o dată, Sorina s-a văzut înconjurată de mii și mii de roci incandescente care creau o atmosferă extrem de ȋncinsă, aproape imposibil de respirat.

Ea străbătu ȋntr-o clipă distanța celor peste 2 miliarde de ani și trecu ca vântul cu carul ei fermecat ȋn care călătorea, până spre finalul erei paleozoice, oprindu-se ȋn perioada ordoviciană, cu aproximativ 470 milioane de ani ȋn urmă. Aici ne-am întâlnit, hotărâţi să rămânem alături.
Am văzut cu mirare cum s-au format și marile depozite de cărbune, ȋn Carbonifer, ȋn primul rând, pentru că suprafaţa acoperită de păduri era imensă, iar forme de viaţă care să consume vegetale erau puţine şi nu prea răspândite. Totodată, plantele mureau într-un ritm mult mai rapid decât se descompuneau şi s-au acumulat. Simultan, a intervenit şi schimbarea climatică, amplificând acest fenomen de formare a cărbunelui.

Am recunoscut plantele observate în Atlasul botanic, la şcoală.Cele mai cunoscute plante din preistorie sunt cele din Carbonifer. Ele au fost păstrate cel mai bine datorită depozitelor uriaşe de cărbune din acea vreme. Ferigile, muşchii, diferitele specii de copaci, ȋn special coniferele erau dintre cele mai răspândite. Muşchii din acea vreme erau adevăraţi arbori cu înălţimi de până la 30 metri.Şi când te gândeşti că noi chiar le-am văzut cu adevărat!Oare, colegii noştri ne vor crede?

I-am spus Sorinei că ştiu de la tatăl meu faptul că în Carbonifer, oxigenul a ajuns la cel mai ridicat nivel atins vreodată, 35%, comparativ cu 21% cât reprezintă azi, favorizând combustia. Acest lucru s-a datorat ariei foarte mari de răspândire a pădurilor din acele ere, comparativ cu dezvoltarea încă temperată a animalelor consumatoare de oxigen.
Ȋn călătoria noastră, Sorinei ȋi atrasese atenția o vâlvătaie mare de foc, care se ȋntindea ȋn zări, dar care venea amenințătoare spre ea.

Oricât era de ȋncântată de jocul flăcărilor, care o fascinau ȋncă din copilărie, Sorina se depărtă de această zonă, intrând plină de curiozitate ȋn era mezozoică.Eu o urmam, ca un adevărat cavaler şi bun coleg.
Mezozoic:Aproape că nu ne-a venit să credem că suntem martori la divizarea continentului inițial, Pangaea, ȋn cele două subcontinente: ȋn sud – Gondwana și ȋn nord Laurasia!

S2.JPG


Oricât de curioasă și de ȋncântată era de mișcările scoarței terestre, care se unduia și căpăta forme ciudate, de parcă o mână nevăzută o modela și ȋmpingea ȋn sus, Sorina fu nevoită din nou să plece repede mai departe, deoarece vulcanii ȋncepură să cutremure Pământul din ce ȋn ce mai tare, trimițând la suprafață lavă fierbinte direct din măruntaiele pământului. Și, ca și cum nu era destul de speriată, o ploaie de meteoriți se abătu asupra Terrei, forțând-o să gonească spre neozoic.Am alergat cât am putu de repede, parcurgând 70 milioane de ani!
Iată-ne ajunşi ȋn cuaternar. Nici nu ne-am dat seama cât de repede am trecut prin Neogen (cu cele două etape: Miocen și Pliocen). Sorina, pasionată de zoologie, a observat ȋn fugă mamiferele ierbivore (antilopele, bizonii și caii) dar și animalele mici, rozătoare (iepuri, ratoni) și reptile de toate mărimile și culorile.

Ȋn trecerea noastră prin timp, am fost martori la răcirea climei. Calotele polare s-au extins, Antarctica a fost acoperită complet de gheţuri, la fel şi Groenlanda. Deși la polul nord terestru nu exista uscat, gheaţa a devenit atât de groasă, încât s-a format şi aici o calotă polară.
Sorina privi mirată ȋn jur și văzu că tot peisajul este alb, acoperit de ghețurile veșnice, total diferit de erele prin care trecuse până atunci. Pleistocenul și Holocenul avură parte, chiar sub ochii noştri, de nenumărate expansiuni și retrageri ale ghețarilor.

Am descoperit alături de Sorina cum au evoluat în Pleistocen, de la formele primitive până în stadiul modern, când au fost chiar capabili să ridice civilizaţii. Multă vreme s-a crezut că specia umană a fost un accident fericit, prin apariția unei specii de primate care a căpătat mult mai multă inteligenţă decât tot restul regnului animal

Ȋnsă cele mai recente descoperiri arată că au existat mai multe specii umane ce au vieţuit în paralel, însă doar a noastră a supravieţuit.
De exemplu, Neanderthalienii aveau un creier cu un volum mai mare decât Homo sapiens, dar acest aspect nu i-a ajutat sa supravieţuiască; o mică parte a acestei populaţii a fost asimilată de strămoşii noştri şi o păstrăm în ADN-ul nostru, restul n-au făcut faţă noilor invadatori, poate mai războinici şi mai adaptabili.

Cuprinsă de gânduri, Sorina nici nu-și dădu seama că, deodată, se lăsă un ger năpraznic și frigul o cuprinse treptat. De teamă să nu ȋnghețe, Sorina zări intrarea unei peșteri și pătrunse ȋnăuntru, ca să se adăpostească. Eu o urmam fascinat!

Ȋnaintând prin culoarele peșterii, care ni se arătau ȋnaintea ochilor, am văzut un grup de hominizi, care stăteau ȋn jurul focului, scoțând sunete ciudate.
După ce membrii grupului plecară la culcare, Sorina se apropie de foc, mirată fiind de flăcările lui jucăușe. Ne dădeam seama că hominizii nu ne puteau vedea, lucru care ne bucura nespus, căci puteam să stăm lângă foc fără grijă.

S3.JPG

Uitându-se la foc, Sorina se lăsă purtată de gânduri.Se bucura mereu să privească focul, ori de câte ori avea ocazia.
Deodată, privi ȋn jur, mirată de frumusețea și simplitatea peșterii; spațiul ȋn care locuia ceata de hominizi avea pereții desenați. Ea se ridică de lângă foc și se apropie emoționată de pereții peșterii, ȋncercând să vadă mai bine desenele. Fu foarte ȋncântată să vadă niște forme geometrice destul de exacte: romburi, pătrate, triunghiuri, dar și desene care ȋnfățișau niște animale mari, cu blană. Plimbându-se de-a lungul peretelui peșterii, mai văzu și urmele unor palme. Hominizii folosiseră și culori: de la galben-ocru, la nuanțe de roșu și albăstrui.


S4.JPG


Curând, ȋnainte ca hominizii să se trezească, ne-am strecurat afară din peșteră și am văzut că ghețurile dispăruseră, iar vegetația abundentă creștea de pretutindeni. Atunci am constatat că pământul mai evoluase câteva zeci de mii de ani și se apropia ȋncet-ȋncet de timpurile de azi.

Cum stăteam noi așa și ne minunam de evoluția timpului, am văzut ȋn depărtare un alt grup de oameni, mai evoluați decât cei pe care i-am găsit ȋn peșter㸠care purtau haine confecționate din piei de animale, croite și cusute cu niște ițe tot din piele. Ei aveau niște sulițe ȋn mâini, probabil se duceau la vânătoare. Ȋn depărtare zări niște construcții, probabil colibele din lut ȋn care locuiau, mai ales că văzu o dâră de fum ieșind din acele colibe.Eram în neolitic, am constata eu. Sorina deveni curioasă să vadă ce se ȋntâmplă ȋn colibele acelea.

Acolo văzu un grup de oameni care stăteau ȋn jurul unui foc și, ciopleau niște bucăți de piatră ȋn mai multe culori, lovindu-le ȋntre ele și ascuțindu-le la unul din capete. Sorina fu convinsă că asistă la tehnica Levallois de cioplire, din perioada acheuliană, iar cioplitorii erau din specia Homo Erectus, cel mai evoluat dintre tipurile de hominizi.

S-a apropiat mai mult de ei, pentru că știa că nu putea fi văzută, și i-a studiat ȋndeaproape. Era sigură că avea ȋn față pe strămoșii oamenilor de azi, apăruți chiar ȋnainte de Homo Sapiens!
Mai mult, erau chiar aceia care erau cunoscuți ȋn istoria omenirii ca descoperitorii focului, cei care au domesticit și au stăpânit focul! Citise despre această specie cu ceva timp ȋn urmă și acum se bucura să o observe direct.

S5.JPG


S6.JPG



















Foarte mulțumită de descoperirea făcută, Sorina se duse și mai aproape, chiar lângă grămada de pietre cioplite. Uitându-se mai bine, observă culorile diferite ale bucăților de piatră: unele erau brune, altele gălbui-albicioase, iar altele verzui. Luă ȋn mână o bucată din roca respectivă și fu convinsă că era vorba despre silex sau, cum se spune popular la noi, cremenea!
Sorina știa de la bunicul ei că această rocă este destul de dură și, dacă este lovită de un metal, produce scântei, cu care poți aprinde focul. Dar oare cum se numea metalul? Sorina ȋși aminti deodată și zâmbi: era vorba despre amnar. Așa era: cremenea și amnarul, folosite chiar și ȋn epocile mai apropiate de zilele noastre, până la „inventarea” chibriturilor sau brichetelor! Ȋn special oamenii mai sărmani de la sate foloseau acest procedeu pentru aprinderea focului, care locuiau la marginea satului, departe de vatra satului.
I-am arătat Sorinei un alt grup de hominizi, care legau bucățile de piatră de niște lemne, cu ajutorul unor șireturi din piele. Aceștia ȋși confecționau unelte: toporașe, un fel de cuțitașe, răzuitoare și altele asemenea.Vă închipuiţi ce fericită era să descopere o lume fascinată de acelaţi vis al ei:FOCUL!
Nici nu i-a trecut mirarea, când a zărit un grup de hominizi se găseau așezați ȋn jurul unui foc, unde se afla o mică movilă de pământ galben-roșiatic. Ei amestecau pământul cu apă și confecționau tot felul de vase, pe care le ȋntindeau la soare să se usuce. Uimitor!
Doar eu şi Sorina știam că, peste mai multe zeci de mii de ani, oamenii vor descoperi roata și se vor apuca de olărit, iar vasele le vor coace ȋn cuptorul unde va arde focul.
Focul! Același element, care poate fi prieten sau dușman al omului, depinde cât de ȋnțelept ȋl utilizează.
Deodată, Sorina se pomeni ȋn ȋntuneric....m-a strigat speriată:Cristiiiiiiiii!
După o clipă de derută, cât ai parcurge istoria de la preistorie spre lumea antică, am venit și eu.
Se făcu din lumină, iar Sorina se trezi la baza unui zid imens și nu-și dădea seama ce este acela; ȋn plus, o căldură năucitoare o ȋnvăluia, de parcă ar fi fost ȋn apropierea unui foc uriaș.
Făcând câțiva pași ȋnapoi și uitându-se ȋn sus, Sorina rămase cu gura căscată: se afla, de fapt, la baza unei piramide uriașe. Ajunsese ȋn antichitate!
Oare ce aventuri o mai așteptau?
a3.JPG
Bibliografie

- http://ro.wikipedia.org/wiki/istoria_lumii;
- http://ro.wikipedia.org/wiki/Preistorie;
- http://www.scientia.ro/blog-gabriela-costache.htlm;
-www.descopera.ro/cultura/11850050-focul-din-tainele-elementului-care-ne-a-ghidat-evolutia;
- http://ro.wikipedia.org/wiki/Foc_(mitologia);
- https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/04/29/arta-omului-primitiv/;
- http://humanorigins.si.edu/evidence/human-fossils/species/homo-erectus.

P.S. Am ales să vă mai ofer câteva informații.

omul-primitiv-primitive-man si focul.jpeg


Majoritatea cercetătorilor sunt de părere că folosirea focului a fost s-a constituit într-o invenţie din perioada Paleoliticului târziu. Cea mai veche evidenţă arheologică în acest sens provine din situl de la Gesher Benot Ya’agov de pe teritoriul Israelului de astăzi, unde s-au descoperit urme de lemn şi seminţe arse într-o locuinţă umană veche de circa 790.000 ani.
Primele locuri destinate special facerii şi întreţinerii controlate a focului, un fel de proto-vatre de foc, au fost descoperite în locuri diverse precum complexul de peşteri de pe râul Klasies din Africa de Sud (vechi de circa 125.000 ani) şi Peştera Tabun din Muntele Carmel, Israel, cu o vechime asemănătoare. Din acele momente până astăzi focul ne-a vegheat şi luminat existenţa.


Cele mai multe dintre aspectele simbolismului focului le întâlnim în mistica hindusă, care-i conferă o importanţă fundamentală. Astfel Agni, Indra şi Surya sunt focurile care luminează lumea terestră, intermediară şi cerească, adică focul obişnuit, trăznetul şi soarele. Tot vechii hinduşi făceau diferenţa dintre cele două aspecte fundamentale ale focului, cel distructiv şi cel care luminează şi încălzeşte. De fapt, în limba sanscrită, termenii de pur şi foc se scriau cu acelaşi cuvânt.
zeita Agni -Israel.jpg Indra zeita.jpg
La vechii chinezi, focul corespundea punctului cardinal al sudului, culorii roşii, anotimpului verii şi inimii. Paralela foc-inimă este de altfel constantă şi omniprezentă în majoritatea culturilor, fie că focul simbolizează pasiuni consumante precum dragostea şi mânia, fie că simbolizează spiritul sau cunoaşterea intuitivă.

Focul este simbol divin esenţial şi în mazdeism, religia caracteristică vechii Persii. Păstrarea focului sacru a fost practicată de la zeul Rama la templele din Angkor Vat, iar simbolul focului purificator şi regenerator se extinde din vestul Europei până în arhipelagul nipon.

Taoiştii chinezi credeau că intrarea simbolică a fiinţei umane în foc ajută eliberării acesteaia de tarele şi limitările condiţiei umane, revelaţie spirituală prezentă şi în iudeo-creştinism sub figura Proorocului Ilie, cel care intră în foc fără să se ardă şi călătoreşte pe cer în carul său alcătuit tot din flăcări.
Nenumărate rituri de purificare prin foc, în general asociate riturilor de trecere, sunt caracteristice pentru civilizaţiile preponderent agrare, unde incendierea vegetaţiei uscate a ogoarelor simboliza de fapt regenerarea lor sub un nou covor vegetal.


Focul viu al românilor
Pentru români, focul era legat de multe credinţe pe care astăzi le numim uşor superstiţii, dar care aveau un rol deosebit de important stabilirea armoniei zilnice din universul popular de odinioară.

Bunăoară, dacă dai foc din casă după apusul Soarelui, îţi mănâncă lupii vitele. Dacă ţiuie focul din sobă, este semn că eşti vorbit de rău. Când sar scântei din foc este semn că vin oaspeţi în casă. Când dai foc cuiva în ziua de luni, vine uliul şi răpeşte găinile. Când nu se aprinde uşor focul în sobă este semn că a născut o femeie din sat, şi multe altele.

Focul sub imaginea de stihie purificatoare şi izvor de viaţă este prezent la români prin aşa numitu-l „Foc Viu” ce se aprinde în mod ritual la cele mai importante ceremonii religioase, sărbători calendaristice şi câmpeneşti.

O mare putere o avea focul viu făcut la stâne de ciobani, acel foc fiind făcut fără amnar sau chibrituri, ci numai din lemne şi întotdeauna după o perioadă de post şi rugăciuni.

În toată aria culturală românească, acestui foc i se atribuiau nu doar funcţii purificatoare, ci şi puteri magice de a stimula fecunditatea bărbaţilor şi femeilor alături de fertilitatea solului. Focul viu era păstrat şi menţinut cu mare grijă, el nu se împrumuta fiind un garant al prosperităţii casei.
C1.JPG
C2.JPG










C3.JPG



















Ioana - membru al echipei de proiect

DSC01051.JPG

Pentru că sunt fascinată de lumea antică, o voi însoţi pe Sorina în această perioadă din istoria luminii. Sper să fiu o bună şi curajoasă călăuză. În broşura Epopeea luminii am pagina mea - Echivalentul unei vieţi, o lampă călăuzitoare.
lampa grecia cu ulei de masline.jpg
a4.JPG
Zidul a dispărut ca într-o vrajă, iar Sorina a simţit cum o cuprinde frigul. În zadar l-a căutat pe Cristi, plecase probabil din visul ei. M-a anunţat, însă, pe mine să o însoţesc pe Sorina în această epopee, născocită din curiozitatea noastră de a explora tainele luminii!
Venise iarna. O pelerină imaculată ca din argint îmbrăcase totul în jur. Cerul părea încărcat cu făină, precum cea cernută de bunicii noștri în sita harnică, iar gerul limpezea aerul făcându-l pur. Am pornit în căutarea Sorinei, bănuind că o voi găsi jucându-se alături de căţeluşul ei, Paris.
Aşa cum am prevăzut, Sorina se zbenguia prin zăpadă la săniuș împreună cu veselul ei cățeluș. Până şi țurțurii li se agățaseră atât de pantalonii, fularul, căciula ei cât și de blana dragului prieten de joacă. Intrară apoi cu în casa bunicii, o casă caldă și îmbietoare, unde lumina cernea o culoare gălbuie și plină de pace. Cu zăpada proaspătă pe gene, înfrigurată, am intrat şi eu tiptil în casa bunicii Sorinei.
În casă, era o liniște precum mierea, prelungă și galbenă...Doar focul din șemineu semăna cu o cometă portocalie și umbrele flăcărilor dansau, vesele, vals cu pereții cuminți. Căldura o toropise pe Sorina, îmbujorându-i obrajii. Bunica o luă pe brațe, începând a povesti despre timpuri străvechi, despre vremuri cu mult dinaintea lor. Nici pe mine nu m-a neglijat...ne-a luat în braţele ei calde şi moi. Bunica Sorinei era tare pricepută într-ale cuvintelor; ne introducea în tot felul de lumi imaginare, de lumi uriașe! Sorina iubea acest lucru nespus și abia aștepta o nouă ocazie pentru a călători, printre cuvintele bunicii, atât în trecut, cât și în viitor. Iar eu, Ioana, eram nerăbdatoare să intru împreună cu Sorina în lumea de poveste!
Zis și făcut…

DSC01064.JPG
Purtate de cuvintele blânde și pline de culori neasemuite ale bunicii, am adormit odată cu Sorina: iată-ne ajunse, alunecând pe fluviul viselor, în timpuri străvechi, în îndepărtată Antichitate. Eram în mijlocul unor evenimente pe care nu le cunoșteam, dar pe care le înțelegeam cu mult drag. În vis, au apărut nişte oameni care nu îi spuneau Sorinei că este necunoscută, și nici Sorinei nu li se păreau străini. Pur și simplu ne-am trezit parte dintr-un segment de timp, parte dintr-un peisaj.. mult diferit față de cel prezent....

Sorina îi privea îndelung pe prietenii din vis și căuta să îi ajute; aceștia o răsplăteau cu zâmbete și mulțumiri. Erau, ei, oamenii din vis, niște oameni adesea tăcuți, dar extrem de grijulii și de harnici. Așa se făcea că, în timpul aceluiași vis, într-una dintre diminețile reci, i-am însoțit pe minerii care plecau în măruntaiele pământului pentru a aduce la suprafață sare, pietre prețioase, și metal.Unul dintre ei a întrebat: Dar Ioana, unde este? Mi-am dat imediat seama că sunt parte din povestea Sorinei. I-am chemat pe toţi în jurul meu să le povestesc ce ştiam despre lumină:
fenician oil lamp.jpg
De la sfârșitul Preistoriei încoace dezvoltarea civilizațiilor era legată strâns de ceea ce doreau oamenii să aducă la suprafața din interiorul pământului. Așa.. era şi în visul Sorinei, aflată exact printre oamenii care se chinuiau să aducă la suprafață diferite resurse prețioase.

A plecat împreună și ea cu ei, iar visul curgea lin precum căldura șemineului... Minerii muncitori au luat și lampa cu ulei, lampă care de la început o fascinase, fără explicații, pe Sorina. O privea cu un respect și cu o admirație aparte, parcă știind câtă importanță va căpăta.

O privea ca pe o istorie, ca pe o punte de unire între divinitate și acești oameni, prin prisma flăcării ce pâlpâia; o privea ca pe un obiect minuțios modelat, o privea îndeosebi pentru lumina gălbuie și pașnică pe care o elibera fitilul din cânepă inundat de uleiul de măsline. Căci, uleiul de măsline era un excelent combustibil pentru aceste miniaturale și frumoase lămpi din Antichitate.

lampa feniciana cu ulei de masline.jpg
Sorina m-a luat de mână şi ne-am îndreptat împreună spre Ninive, celebrul oraş egiptean, unde, încă din vremuri antice, la anumite distanţe erau aşezaţi stâlpi de piatră, găuriţi, în care ardeau sute de kilograme ulei. I-am dezvăluit Sorinei faptul că egiptenii vechi, dar mai ales ninivenii, înainte cu mii de ani au cunoscut şi folosit, însă, candela.Am descoperit într-un ungher un vechi pergament cu următoarea inscripţie:,,Egiptenii şi locuitorii din Creta preparau lumănările din ceara de albine, înca din anul 3.000 i.Hr.’’.

Sorina era încântată de descoperirea noastră.... şi cum visul era atât de fascinant, ne-am îndreptat spre antica Romă: nu vă vine să credeţi - Roma antică, secolul întâi; aici am găsit primele lumânări făcute din substanţele unei plante.
a5.JPG
Mi-ar fi plăcut să mai rămânem în Roma antică. Sorina a alergat să caute un lanternarius, care să ne însoţească în plimbările noastre nocturne; ne-am mulţumit în cele din urmă cu cele două torţe, cu licăriri slabe.
roma terme lanternarius.JPG

Ajunși acolo, minerii s-au împărțit în grupuri micuțe și au plănuit intrarea în galerii. Sorina fusese ferm atenționată că nu are voie înăuntru, deoarece sub pământ nu mulți mai ieșeau vii de acolo. Asta pentru că, timp de mai multe milenii, lampa nu a fost o unealtă de lucru propriu-zisă, ci de-a dreptul ,,un cordon ombilical'' care-i permitea minerului SĂ AIBĂ REPERE, să nu se piardă în periplul lui subteran dintre locul unde muncea și ieșirea din mină. Câtă importanță purta acest mic obiect. De ar fi fost aproape de suflul lucrului minerilor, s-ar fi stins flacăra și nu ar mai fi putut găsi bieții oameni ieșirea..

Când erau asupra lucrului, aceștia munceau orbește, în întuneric și în praf, cu lampa așezată la o distanță sigură, PENTRU A O FERI DE RISCUL UNUI GEST NEÎNDEMÂNATIC SAU A PRODUCERII UNUI CURENT CARE SĂ STINGĂ LAMPA. Iată, dintr-o dată, că o lampă cu ulei, din lut, echivala cu valoarea unei vieți în sine. Lucru ce nu poate fi trecut ușor cu vederea, în sensul că, pe parcursul evoluției omenirii, foarte multe unelte și instrumente ajutătoare le puteau fi de un folos vital. Dar să ne continuăm șirul visului Sorinei...

Se auzi o izbitură înfundată, cutremurând parcă și aerul dinăuntru, de acolo.. un val de pietre amestecate, mari și mici, s-a prăvălit peste săracii muncitori ... s-a produs inevitabilul. Groaza, spaima că nu vor mai putea ieși vii din subteran, pentru că lampa s-ar fi stins de la impact, îi copleșise instantaneu.

Numai că, contrar celor spuse de mineri, Sorina se furișase tiptil în urma lor, încă de la început, neputându-și stăpâni curiozitatea. Și, exact când valul de pământ și pietre zdrobiră solul, Sorina, cu trupul ei firav și sprinten, sări ca un arc încordat, mai mult din instinct, fix în dreptul lămpii protejând-o să nu se stingă. O ploaie de praf și sare se așternuse peste tot și peste toți, DAR FITILUL LĂMPII SALVATOARE DE VIEȚI NU SE STINSE. Minerii fără grai au îmbrățișat-o cu lacrimi în ochi, așa chirciți cum stăteau în galeriile, în măruntaiele pământului, la adâncimea lui atât de periculoasă. Și atât de neînțeleasă de către cei care nu coborâseră niciodată acolo.

Sorina înțelesese abia atunci de ce o fascina acea lampă, abia mai târziu înțelesese că acea lampă era echivalentul vieții, atunci, în acele timpuri.
a6.JPG

Visul își urmă parcursul.. frumos și gălbui, exact precum uleiul de măsline ce ardea fitilul micuței lămpi din lut ars, dar.. ceainicul bunicului făcuse un ușor zgomot și Sorina tresări uitându-se încurcată în jur. Își dădu seama că visase ... și privi somnoroasă și fericită în continuare focul din șemineu cu galbenul său precum o pâine coaptă, precum un soare captiv acolo.
Sorina zâmbea și se gândea fericită că viața atârnă, uneori, de mici obiecte, propunându-și, astfel, să acorde mai multă însemnătate lucrurilor mici, dar atât de esențiale. Precum minunata lampă cu ulei.. echivalentul unei vieți, în anumite vremuri îndepărtate, mai precis în Antichitate.
lanterna bizantina antica.jpg
Lanternă bizantină antică
Japonia-Lantern.jpg
Lanternă japoneză antică

torta egipteana antica.jpg
Torţă egipteană antică

P.S. Sunt eu pasionată de lumea antică, dar am descoperit studiind cărțile recomandate de profesoara noastră de biologie, că există o legătură strânsă între lumină și religie. Așa-dar vă propun să aflați câteva informații interesante:
Lumina si religiile
Lampa, sinteza a valorilor mistice ale focului, îmbrăca de la apariția sa rolul de liniuța de unire între om și divinitate. Artefactele religioase expuse în această sectiune impresionează printr-o antologie de forme și culori, care sunt tot atâtea omagii oferite de credincioși prin intermediul flăcării îmblânzite.

Fiecare religie se distinge prin propriile sale corpuri de iluminat. Unele oferă prin forma sau iconografia lor, adevărate sinteze ale elementelor fondatoare și ale principalelor celebrări cărora le aparțin. Astfel, iudaismul este reprezentat de menorah, sfeșnicul cu șapte brate, dar și de nenumarate hanuca și de o lampă de sabat.

menorah-16020.jpg



hanuka.jpg

Creștinismul se distinge prin suporturile de lumânări medievale și lustrele de lemn ale bisericilor rurale. Luminile islamului strălucesc printr-un felinar filigranat. In fine, hinduismul și budismul impresionează prin diversitatea reprezentărilor sacre care ornează corpurile de iluminat de toate formele.

Pe toate continentele, religiile sunt de asemenea acompaniate de sărbatori solemne cărora le corespund tot atâtea corpuri de iluminat specifice: procesiuni liturgice, lămpi de căsătorie, lămpi de doliu.
Din Antichitate și până în zilele noastre, lămpile, lanternele și lumânările permit descoperirea infinitei diversități a formelor pe care le îmbracă aceste rugăciuni de lumină.


ioana poza.jpg



DSC01058.JPG
Gabriel Udrea - membru al echipei de proiect

Sunt un co-echipier cooperant şi altruist. Mă pasionează tainele pe care le pot descifra alături de bunii mei colegi. Sorina este favorita mea, mai ales că suntem amândoi plini de veselie şi gata să riscăm pentru a salva pe cineva. M-am încumetat să o însoţesc în Epopeea luminii.Eu o să fiu ghidul în perioada medievală şi modernă a istoriei luminii; doar sunt un adevărat cavaler al luminii.În broşura scrisă împreună cu prietenii mei, am pagina mea! Dar să nu uităm....Sorina este eroina Epopeii luminii, noi suntem doar călăuze!

lampa calauza.jpg


Am preluat ștafeta luminii de la colega mea Ioana. După călătoria în lumea antică, Sorina s-a despărțit de Ioana și a venit alături de mine să o însoțesc în Evul Mediu. Cu o lanternă în mână am așteptat să o întâlnesc pe buna mea colegă.
Cum sunt un bun coleg, nu m-am încumetat să o las singură într-o astfel de călătorie.Adevărul este că şi eu sunt fascinat de istoria luminii.

Pentru început, mi-am propus să îi prezint Sorinei primele forme de iluminare stradală. În Evul Mediu, de frica incendiilor şi a lipsei mijloacelor, acest serviciu nu era prea folosit, cel puţin în Europa. Ce întuneric se lăsa pe strazi odată cu apusul soarelui!...Și ce la pericole te puteai expune!..

Din contră, în lumea musulmană, era cunoscut faptul că în Cordoba, în jurul anului 850, a fost realizat un sistem perfecţionat de iluminat stradal, concomitent cu o reţea de canalizare demnă de marile opere romane. Este probabil prima tentativă capilară şi organizată a acestui serviciu, deşi ne lipsesc textele pentru a înţelege procedeul exact.

Călătorind în timp, am trecut în perioada modernă, aceasta fiind însoţită de multe descoperiri interesante.Când am intrat pe porţile modernismului, ne aştepta domnişoara Artemis, profesoara noastră de biologie, care ne-a ghidat pe mine pe Sorina pe acest tărâm al istoriei luminii.

Prima dată, cu ajutorul ghidului nostru, i-am prezentat Sorinei, primele corpuri de ilumunat. Acestea erau mai evaluate decât cele din antichitate, primele primind un arzător cu ajutorul căruia se putea regla puterea luminii. Artemis ne-a povestit că francezii au fost cei care au aplicat sticla de lampă, care oprea fumul şi dădea flăcării o lumină mai puternică.
Sorina a rămas fascinată de cele auzite şi mi-a cerut să îi mai prezint şi alte tipuri de stâlpi de iluminat. Iată-ne întorşi în timp, în anul 1859, când s-a descoperit petrolul, ce a înlocuit cu succes uleiurile care se foloseau până atunci. Pentru iluminarea fabricilor şi a terenurilor, lămpile nu erau potrivite.

Sorina şi-a adus aminte că, încă din timpurile cele mai vechi, oamenii au cunoscut gazul ce ieşea din pământ. Fie din neştiinţă, fie din frică, nu îl utilizau.

O ascultam cu plăcere când îmi spunea cum în Rusia, în jurul oraşului Bacu şi în Italia şi Anglia, gazul ce ardea deasupra solului era numit foc sfânt şi nimeni nu cuteza să încerce utilizarea lui.

Sorina se documentase bine pentru călătoria în istoria luminii!Dar, să continuăm: în China, cu mii de ani înainte gazul era condus prin ţevi de bambus în locuinţe, unde era utilizat la gătit şi luminat.


Am parcurs alături de Sorina drumul luminii până în anul 1800, pe vremea lui Napoleon. Ne-am trezit într-un Paris luminat cu lampioane de ulei. Parcă ne povestise profesoara noastră de biologie că inginerul francez Lebon descoperise luminatul cu gaz!? A trebuit să treacă peste 100 de ani, până ce oamenii au început să aprecieze valoarea gazului. William Murdoch.jpgDacă tot eram pe aproape, am făcut un salt în Anglia, unde gazul era nespus de preţuit. Sorina mi-a cerut să-i înlesnesc o întâlnire cu mecanicul William Murdok. Zis şi făcut! Nu putea să lipsească de la întâlnirea noastră şi Lebon, inginerul francez Lebon descoperise luminatul cu gaz.

Mecanicul William Murdok esate cel care a perfectionat invenţia lui Lebon, iar sistemul lui s-a răspândit în toata ţara. Mai apoi, a trecut şi în celelalte ţări din lume.

Pentru că eram cuprinşi de emoţie şi grăbiţi să descoperim noi istorii, i-am propus Sorinei să descifrăm tainele uleiul de măsline, utilizat drept combustibil.Calităţile sale excepţionale fac ca el să nu fie surclasat decât în secolul al XIX-lea, de combustibilii rafinaţi. Consistenţa lichidă a uleiului de măsline determină crearea formei definitive a lămpii, şi anume o cupă mică din lut ars cu un rezervor convav prevăzut cu un cioc, locul pentru fitil. Ne-am amintit că profesoara noastră de biologie ne spunea că, datorită fenicienilor, apoi grecilor, acest tip de corp de iluminat a cucerit tot bazinul mediteranean şi totodată Marea Neagră.

Eram în elementul meu… i-am explicat Sorinei că adevărata revoluţie economică a constat în adoptarea tehnicii mulajului din epoca elenistică, şi utilizarea sa masivă odată cu ascensiunea Imperiului Roman. Să aruncăm o privire în această epocă magistrală: vedem prin ochii istoriei lămpile produse în serie de adevarate ateliere de manufactură, la fel ca și uleiul,cum sunt exportate în toate provinciile Imperiului Roman.

Suntem martori la evenimente istorice pe care le-am citit când ne documentam: consumatori trăind la mii de kilometri de regiunile cu o cultură a uleiului de măsline puteau să se ilumineze de acum înainte cu cea mai bună dintre luminile posibile. În mai multe situri arheologice, în intervale adesea inferioare unei generaţii, proporţia de lămpi locale şi lămpi importate se regăseşte diametral inversată, atingând adesea mai mult de 80% din corpurile de iluminat produse la mii de kilometri de locul lor de utilizare.

După Roma, numai regiunile meditaraneene au continuat tradiţia lămpii cu ulei. În alte părţi, s-a observat o aplecare a diferitelor societăţi medievale spre combustibilii şi corpurile de iluminat produse local. Timid, lampa de ulei îşi face reapariţia in secolul al XV-lea odată cu descoperirea proprietăţilor de iluminat ale uleiului de rapiţă.
Ludovic al XV.jpg
Ne continuăm periplul cu acelaşi entuziasm. Tocmai când îi povesteam Sorinei despre Franţa lui Ludovic al XIV-lea, s-a întâmplat ceva neprevăzut, care a marcat o cotitură în istoria iluminatul stradal din acele vremuri. Era întuneric, străzile păreau adevărate capcane primejdioase; pentru a ieşi din situaţie, i-am mai propus Sorinei să căutăm un punct de unde să ne angajăm un purtator de torţă.

Citisem undeva că Laudati de Caraffa a avut o astfel de iniţiativă în anul 1662. Pentru o mică sumă am reuşit să angajăm purtătorul de torţă care ne-a scos din impas.Uffffffffffffff, ce spaimă am tras până când am găsit soluţia salvatoare!Sorina mi-a mulţumit! Am fost eroul acelei zile de neuitat. Mă voi întoarce la Paris, probabil anul acesta.Sper să nu mai fie nevoie de un purtător de torţă……………

Am deschis cartea şi am aflat că în anul 1667, a apărut iluminatul public al cărui cost era suportat de stat.
Gabriel-Nicolas_de_la_Reynie.jpg
La Reynie, locotenent al poliţiei din Paris, numit în funcţie de Colbert, dorind să asigurare securitatea Parisului şi a oraşelor mari ale regatului conform devizei „claritate şi siguranţă”, a obţinut de la rege o ordonanţă prin care iluminatul străzilor a fost declarat obligatoriu în Paris; în 1697, în cele mai mari treizeci de oraşe franceze iluminatul stradal devine obligatoriu. La Reynie, preocupat de eficacitate dar şi de satisfacerea gusturilor lui Ludovic al XIV-lea, şi-a luat sarcina de a uniformiza toate felinarele, marcându-le cu blazonul regal şi le suspendându-le în mijlocul străzilor. Erau supranumite „mici sori”, amintind trecătorilor de creatorul lor, Soarele patriei – potrivit zeflemiştilor din publicul contemporan.

Sarcina asigurării iluminatului era colosală, întrucât felinarele au o mică lumânare de seu al cărei fitil trebuie tăiat în fiecare oră. Un număr considerabil de lucrători erau astfel angajaţi în vederea realizării acestei sarcini, mai ales că, cu câteva luni înainte de intrarea în vigoare a ordonanţei, în Paris existau 2736 de felinare dispuse pe 917 străzi.

Sorina mi-a amintit că iluminatul stradal a stat la originea primei taxe directe imputate locuitorilor unui mare oraş francez sub Vechiul Regim, „taxa reziduurilor şi felinarelor”, iar încasările asigurau întreţinerea salubrităţii şi iluminatului străzilor capitalei.
Antoine_de_Sartine.png
Sistemele de iluminat stradal au evoluat rapid: felinarul cu reverber e inventat în 1744, intensificând direcţionarea luminii în jos. Apoi, începând cu 1759, pentru a înlătura problema calităţii slabe a grăsimilor animale, contele Charles-Marie- Antoine de Sartine, locotenent al poliţiei din Paris, înlocuieşte treptat lumânările cu lămpi cu ulei, care răspândeau o lumină mai bună şi ardeau mai mult, necesitând mai puţină întreţinere.
Epopeea luminii continuă! Noi suntem călători in timp şi spaţiu!

Sorina mi-a propus să-i povestesc câte ceva despre istoria lumănărilor. Eram cam obosit, aşa că, am preferat să intrăm într-o bibliotecă să studiem. Într-o carte veche, ce părea uitată pe raftul bibliotecii, am găsit ceea ce căutam.

Ceara, din care sunt fabricate lumânările a constituit apanajul Bisericii şi a marilor nobili,.Acest bun era atât de scump şi atât de râvnit, încât era unul dintre singurele bunuri care faceau obiect de comerţ la distanţe foarte mari.

Europa îşi procura ceara din Novgorod, Baku, Bagdad sau Béjaïa, un port din Algeria care a dat numele lumânării. Cel mai mult, lumânările s-au folosit pentru a lumina locuinţele ori locaşurile de cult, iar mai putin spre a încalzi în vremurile reci. Trecerea de la lumânările naturale, folosite încă de la început, la cele din materiale chimice, folosite astăzi, cât şi la cele decorative, constituie o cădere a omului, interesat cu mult mai mult - sau doar - de profit, decât de sănătatea tuturor şi de calitatea produselor.

Gannal.jpg
Abia după ce a fost generalizată iluminarea cu lumânări, farmacistul Jean Nicolas Gannal a reuşit să solidifice seul cu ajutorul acizilor, proces prin care a inventat tehnica de fabricare a lumânărilor.

Michel_Eugène_Chevreul.jpg
De abia în anul 1823, Eugene Chevreul a extras acidul stearic din grasimea animală, astfel încât fumul era mai redus si lumina mai puternică.

Drummond Thomas-.jpg
În 1835, un ofiter scoţian, pe nume Thomas Drummond, a obţinut o lumină puternică arzând o combinaţie de oxigen şi hidrogen şi a îndreptat flacăra spre un bulgăre de var, care devenea incandescent.

Domnişoara Artemis, profesoara noastră a venit spre noi, bucuroasă să ne întâlnească la bibliotecă.Ne-a arătat o nouă carte în care erau consemnate descoperirile epocii moderne.

frederick de moleyns.jpg
În anul 1841, englezul Frederick de Moleyns a creat prima lampă electrică cu incandescenţă facută dintr-un filament închis într-un bec din sticlă.

In 1845, un chimistul Joseph Swan a inventat becul cu filament în vid, dar inventia lui nu a reuşit total. Abia în 1878, Thomas Alva Edison a prezentat o lampă care avea un filament din celuloză carbonizată.

Sorinei i-a părut rău când i-am spus periplul nostru este aproape de final, dar am consolat-o spunându-i că mai avem ceva de făcut. Din umbră, profesoara noastră ne urmărea cu un zâmbet prietenos.
joseph-swan.jpg
Am început să vorbim despre primele becuri. Mare ne-a fost mirarea când a intrat pe uşa bibliotecii un domn distins, ce s-a grăbit să se prezinte: Sunt Joseph Swan!
Sorina şi-a amintit că în anul 1878, Sir Joseph Swan a introdus o bucată de celuloză carbonizată într-un glob de sticlă închis ermetic. A încălzit filamentul pentru ca gazele din interiorul becului să fie scoase. Era o primă încercare!

Mie mi-a revenit rolul de a elucida misterul becului: titlul de inventator al becului este deţinut de Thomas Edison, la un an dupa Swan. El a realizat un bec în care filamentul era un fir subţire, carbonizat, de bambus, iar în 1882 a construit prima centrală electrică în New York.
Pentru că trebuie să o las pe Sorina să-şi continue drumul, este cazul să mă prezint.
Sunt Gabriel şi mă pasionează lumina şi tainele ei!

Thomas Alva Edison.jpg
Thomas Edison


Andrei Lefter - membru al echipei de proiect
DSC01053.JPG
Sunt pasionat de fizică și am participat la etapa națională a olimpiadei de fizică în acest an școlar.A fost o provocare să intru în echipa Play Energy. Este prima dată când intru într-o competiție atât de atractivă. Am ales să fiu ghidul colegei mele Sorina, în perioada anilor 1852-1901, în România acelor timpuri.
Sunt încântat de ceea ce am descoperit prin proiectul Epopeea luminii.
Sper că am avut o contribuție mulțumitoare.https://www.dropbox.com/s/3vym56sfz6pjbok/Istoria%20luminii%20-%20Rom%C3%A2nia-%20Andrei%20Lefter.doc?dl=0

DSC01059.JPG


Îl priveam cu un zâmbet complice pe dragul meu coleg, Gabriel, cât de entuziasmat era de întâlnirea cu celebrul Thomas Edison. Ştiam că şi-a dorit de mult o astfel de întâlnire.I-am făcut un semn discret, căci urma să o preiau pe Sorina în călătoria noastră. Dintr-odată s-a făcut întuneric... aud paşi hotărâţi şi grăbiţi...apoi zăresc o lumină difuză.

Sorina stătea alături de mine; lumina gălbuie ce ne învăluia provenea de la un felinar aprins de lămpaşul oraşului. Ne aflam în Bucureştiul anilor 1857. Într-adevăr, în mai 1857, Bucureştiul devenea primul oraş din lume al cărui iluminat public se realiza cu petrol lampant, ultimul şi cel mai desăvârşit din comustibilii obţinuţi prin rafinare disponibili în acea epocă, produs de noile fabrici din Ploieşti. Iluminatul pe străzile bucureştene era inexistent până la jumătatea secolului al XIX-lea, când, din loc în loc, au inceput să apară felinarele.

bucuresti 1857.jpg
Bucuresti 1857 lampagii.jpg
Sorina era încântată de ceea ce vedea: eram martori ai istoriei iluminatului public în capitala ţării noastre!I-am amintit că în anul 1852, farmacistul Lukasiewitz, a realizat în laboratorul său, petrolul lampat; e drept că ideea a aparţinut farmacistului Adolf Steege, iar concesiunea i-a fost atribuită lui Teodor M. Mehedinţeanu.
Ignacy_Lukasiewicz.jpg
I-am propus Sorinei să numărăm felinarele din Bucureştiu anilor 1871- 1901: erau 785 de felinare cu lămpi de petrol lampant; în 1901, erau 3.060 de felinare cu petrol, 990 cu ulei mineral, 4.000 cu gaz aerian şi 200 erau lămpi cu arc voltaic (becuri electrice).

Călătorim în timp fascinaţi de istoria luminii! Iată-ne ajunşi în frumoasa Timişoară a anilor 1884. Pe atunci, Timişoara scria una din cele mai frumoase pagini ale istoriei tehnice europene, devenind primul oraş de pe continent care a avut un sistem de iluminat în întregime electric, compus dintr-o reţea de 59 de kilometri de cabluri care alimentau 731 de lămpi cu filament de carbon incandescent, o performanţă realizată în mai puţin de doi ani de către societatea Anglo Austrian Brush Electrical Company, cu sediul la Viena.
felinar_01_03.jpg
Acest felinar ornamental amplasat în urmă cu câţiva ani în zona centrală aminteşte de premiera Timişoarei.
Electricitatea care aprindea luminile Timişoarei au fost aprinse cu ajutorul hidrocentralei de pe lacul de acumulare a Canalului Bega, una dintre primele din Europa. Instalaţia funcţionează şi astăzi.
1882 – în 15 decembrie, Primăria încheie un contract de concesionare cu societatea Anglo-Austrian Bruch Electrical Company Ltd. pentru iluminarea electrică a străzilor din Timişoara;

1884 – premieră europeană: în 12 noiembrie s-au pus în funcţiune 731 de lămpi de iluminat electric pe străzile Timişoarei în lungime de 59 de kilometri. Lămpile incandescente erau cu filamentul de cărbune;

1889 – 12 iulie, începe alimentarea cu energie electrică a tramvaielor care erau trase de cai;

1893 – 1 ianuarie, Uzina Electrică a Timişoarei a fost cumpărată cu 200.000 de florini de la societatea engleză şi intră în proprietatea comunală sub denumirea de Uzina Electrică a Oraşului Timişoara
Împreună cu Sorina am aflat aceste date călătorind în istorie cu pasiune pentru lumină şi adevăr.
Am răsfoit cu nerăbdare filele jurnalului de călătorie, când ne-am amintit că este timpul să venim acasă, în anul 2015, Anul Internaţional al Luminii.

Semnez pagina mea, dedicată istoriei iluminatului modern în România!
ANDREI


P.S. Deoarece sunt oarecum pragmatic, mi-am propus să vă mai spun câte ceva despre lumină.....lumina profesională!
Lumina profesională
Timp de milenii, lampile si celelalte corpuri de iluminat utilizate in viata profesionala au fost exact aceleasi ca si cele care au iluminat celelalte activitati cotidiene. Totusi suportul lor s-a adaptat necesitatilor diferitelor meserii. Remarcam astfel bule de sticla stralucitoare pentru sticlarii de precizie, casti cu lampi pentru slefuitori etc.
In epoca moderna, s-a impus o schimbare radicala: numeroase ateliere s-au lansat in fabricarea de lampi a caror proprietati erau determinate de nevoile unei anume profesiuni. Progresele tehnice si inventiile s-au succedat.
Diversificarea si ampla difuzare a sistemelor de iluminat au antrenat multiplicarea stocarii si mentinerea combustibililor, a celor mai performanti – precum gazul si acetilena – care erau totodata si cei mai periculosi in caz de manipulare gresita.
Prin urmare, nu se mai punea problema de a lasa intretinerea lampilor si a lanternelor pe seama angajatilor care le utilizau: astfel s-a nascut o anumita profesie, aceea de tinichigiu-lampagiu. Acest specialist, dintre cei mai cautati, conducea adesea zeci – chiar sute – de angajati in lamparii, adevarate centre nevralgice ale serviciilor de iluminat public, ale companiilor miniere, ale armatei sau ale cailor ferate.
Chintesenta acestei tematici este reprezentata de catre sectiunea dedicata unei lumi speciale, aceea a minei. In fundul galeriilor, fara lampa, minerul nu este nimic. Ori, in minele de carbuni, flacara salvatoare a lampii poate, paradoxal, sa devina cel mai mare dusman al minerului, pentru ca chiar aceasta flama, in contact cu grizul, poate provoca explozii devastatoare. Incercand sa rezolve aceasta problema majora, numerosi cercetatori au dat nastere unor lampi din ce in ce mai sofisticate. Inventiile lor, departe de fi limitate la maruntaiele pamantului, au fost adesea preluate de alte domenii, ceea ce a facut din mina un adevarat laborator de experimentare a tehnicilor de varf ale iluminatului modern.
Mai mult, problema iluminatului in transporturi, care a debutat cu felinarele cu petrol ale trasurilor cu cai si s-a sfarsit cu doua semafoare de pista ale aeroportului din Cluj-Napoca, ne aduce aminte ca si astazi inca, cu toate progresele tehnologice in materie de comunicare, avaria semnalizarii luminoase atrage obligatoriu inchiderea imediata a unei piste de aterizare, a unui port, a unui tronson de cale ferata sau de metrou.

andrei poza.jpg


Același prieten al luminii,Andrei